Facebook

despre noi…

Suntem Iulia si Dumitru (Mito) Moldovan … Avem aceeasi dragoste pentru caini si aceeasi disponibilitatea de a ne imparti zilnic viata cu cel mai bun prieten al omului; Suntem amandoi nu la fel de experimentati, dar la fel de pasionati de dresajul canin,  de comunicarea cu cainele, de psihologia canina  si de chinologie;

Traim si muncim, impreuna cu ,,haita”  in vestul Bucurestiului (la 10 min. de cartierul Drumul Taberei), in Domnesti, in vecinatatea padurii si in apropierea raului Arges; langa noi, ca rezidenti permanenti, se gasesc cativa ciobanesti germani si ciobanesti belgieni malinois. Alaturi de ei si de toate celelalte exemplare cu care lucram, ne bucuram in fiecare zi de privilegiul si libertatea de a munci cu placere si pasiune, fiind recompensati nu atat material, cat prin satisfactia de a face ce ne place.
Dresajul e o munca motivanta, creativa si dinamica; in dresajul canin evolutia e permanenta, ca si varietatea cazurilor cu care te intalnesti, a tipologiilor si caracterelor. Interectiuna cu cainele, capacitatea de a-i modela comportamentul prin dresaj, experientele acumulate  intr-un parcurs atat de dinamic cum este cel dintr-o viata de dresaj si, mai presus de orice, armonia si echilibrul pe care le poti obtine prin activitatea dresajului in sine, sunt de nepretuit!

La Julius, va oferim:
– Predresaj (comunicare, socializare)
– Dresaj de companie (disciplina, control, socializare)
– Consiliere in comportamentul canin si recuperare in problemele comportamentale
– Dresaj pentru examene de lucru BH – BgH/ IGP  (IPO / SchH), obedience si competitii de profil
– Dresaj pentru paza

– Dresaj si pregatire pentru expozitii
– Consultanta chinologica

 

Noi abordam fiecare elev individual, personalizat, il cunoastem intr-un curs de lucru special adaptat nevoilor sale si ale stapanului sau. Fiecare caine are timpul si spatiul sau si este educat in ritmul sau si conform abilitatilor sale si disponibilitatii proprietarului sau.

Sedintele de dresaj se desfasoara in mod variat, adaptat necesitatilor fiecarui caine si stapanilor sai:
– predresaj / dresaj impreuna cu stapanul, la Clubul Julius, in Domnesti
– dresaj la domiciliul elevului (din cauza numarului mare de solicitari, doar in anumite zone)
– dresaj la grup – acest tip de program se adreseaza doar cainilor care au trecut cel putin printr-un curs de pre-dresaj
– in cadrul sistemului ABONAMENT CLUB, cei pasionati pot derula alaturi de noi programe de lucru sportive, asa incat sa participe alaturi de exemplarele lor la intreceri canine de diferite specializari – programele se desfasoara in sistem de abonament pe minim 3 luni.

PROGRAMELE SI MODULELE DE LUCRU LE GASITI IN PAGINA CURSURI DRESAJ

Echipa Julius:
Dumitru (Mito) Moldovan – Instructor canin de specialitate, At. IPO, T.U. IPO – AChR
Iulia Moldovan – Arbitru Chinolog AChR pentru rasa ciobanesc german, Instructor Utilitar IGP (RCS) FCI, membru in consiliul de conducere CNCG 
Psiholog Lari Rotaru – Instructor canin de baza AChR, specialist probleme de comportament si terapie asistata cu caini

MITO MOLDOVAN este instructor canin atestat AChR, cu cea mai complexa incadrare: instructor de specialitate.  A promovat primele examinari de dresaj in anul 1990, cand a si primit pentru cainele sau, din rasa dobermann, intai brevetul ,,Caine de Insotire”, apoi cel de ,,Caine Utilitar” (un IPO al acelui moment).

 Dupa 30 de ani de experienta, nenumarati elevi canini educati, zeci de examinari promovate si multiple competitii castigate, Mito Moldovan este unul dintre cei mai de succes instructori canini din Romania, iar la Julius, alaturi de el, pentru noi, dresajul este  mai mult decat o pasiune, mai mult decat un sport, mai mult decat o profesie – un mod de viata!

IULIA MOLDOVAN si-a inceput activitatea chinologica in urma cu aproximativ 20 de ani, in cadrul Clubului National de Ciobanesc German, promovand in anul 2001 primul examen de dresaj – un BH, cu exemplarul Romano Rutger; a devenit rapid un promotor al dresajului in cadrul clubului si a organizat sub egida acestuia in jur de 100 de evenimente de specialitate. A devenit arbitru chinolog, a reprezentat Romania, in calitate de coordonator de echipa la numeroase campionate mondiale de dresaj, a promovat examinari IGP atat alaturi de ciobanescul sau german Romano T-Rex, cat si alaturi de Julius Canis Cral – malinois,  si este ,,sufletul” Julius Club.

Echipa noastra este dinamica si creste an de an. Experienta noastra cuprinde programe de educare a tuturor raselor, de la ciobanescul de Asia Centrala la… mops, iar in palmares avem rezultate deosebite cu caini din rasele ciobanesc german si ciobanesc belgian malinois, rase pe care le si crestem, in spiritul imbunatatirii calitatilor si abilitatilor de dresaj si al unei anatomii corecte si sanatoase; de asemenea, am lucrat intens si am participat la examinari de dresaj, cu rezultate foarte bune, cu rasele dobermann, rottweiler, sau ciobanesc australian; am promovat examene de lucru cu caini din rase variate din care unele mai putin dotate pentru dresajul speciaizat, precum St.Bernard-ul, akita sau corgi… si am avut rezultate bune in intreceri de dresaj chiar si cu catei comunitari…
Orice caine este educabil si controlabil! Cu putin ajutor, fiecare stapan se poate cu adevarat bucura de frumusetea relatiei cu cainele sau.  Speram sa putem oferi si altora din placerea noastra de a lucra cu cainii, clientilor nostri, in special, carora incercam sa le insuflam respectul pe care cainele il merita si responsabilitatea pe care prezenta sa in viata noastra o cere. Relatia cu un caine este un parteneriat, in care fiecare are drepturi dar si obligatii, iar de partea noastra una dintre cele mai importante este educarea animalului nostru.
     Dresajul cere abilitati de psiholog si, evident, o atitudine si abordare pozitive! Din pacate, omul are azi tot mai putin timp si disponibiltate… iar menirea noastra, a instructorilor canini, este sa functionam ca o punte de legatura intre oameni si caini, un translator , asa incat limbajul specific al fiecaruia sa devina inteligibil celuilalt. 
     De fapt, la Julius NU facem dresaj, ci educam – in egala masura cainele si stapanul – secretul unei educari corecte a unui caine nu sta in comenzi si rutina, ci intr-o reatie sanatoasa si o buna comunicare a omului cu cainele sau. Activitatea noastra implica foarte multa consiliere si informare legate de specia canina, de nevoiele ei specifice si modul in care se comunica eficient cu ea. Activitatea noastra – ca si mottoul nostru – este pentru caini si oameni – IMPREUNA!…

Deoarece consideram ca nimic nu reprezinta mai bine calitatile unui dresor decat rezultatele de facto, cuantificabile, am creat pagina REZULTATE SI NOUTATI in care gasiti prezentate pe scurt cele mai recente actiuni ale noastre.
Pe aceasta pagina gasiti, in scurte descrieri si galerii de imagini, cele mai recente programe de lucru cu cainii, pe care le-am derulat.
Tot aici va prezentam si actiunile educative pe care le intreprindem impreuna cu diversi parteneri – este vorba despre intalnirile de lucru (seminarii, work-shop-uri) la care participam, fie ca organizatori si coordonatori, fie ca elevi.
Si, mai ales, aici dorim sa va prezentam rezultatele noastre – examenele de lucru la care participam, verificari care ar trebui sa faca parte din palmaresul oricarui instructor canin!
Ca este vorba de verificari tip BH / IGP/ Obedience, ca e Mondioring sau Agility, ca e Diskdoging sau Dogdancing, si asa mai departe, examinarile trebuie sa faca parte din CV-ul oricarui dresor, pentru ca orice activitate canina, atat timp cat se pretinde de tip profesionist, este cuantificabila!
Pentru ca experienta noastra asa ne-a format, ne-am axat pe examinarile de tip BH-IPO. Daca examenul IPO e complex si solicita aptitudini deosebite si experienta, atat din partea cainelui cat si a instructorului, examenul BH ar trebui sa poata fi promovat de orice caine care a parcurs un program de lucru de disciplina complet, derulat de un dresor competent. Examinarea contine exclusiv exercitii de disciplina si subordonare si testeaza cainele din punct de vedere al sociabilitatii si socializarii – gasiti regulamemtele de lucru pentru examene pe site-ul nostru, in categoria ,,articole”, iar filmarile de la examenele pe care le-am promovat va vor ajuta sa intelegeti mai bine in ce consta examinarea.
Exista tari in Europa in care promovarea examinarii BH este obligatorie pentru toti cainii cu stapani, in acest mod acestia facand dovada de a fi proprietari responsabili, cu caini controlabili, ce nu ar putea niciodata deveni un pericol pentru societate sau pentru sine.
Si in Romania, examenele de dresaj se desfasoara dupa regulamentele Federatiei Chinologice Internationale si sunt organizate sub tutela Asociatiei Chinologice Romane, care si vizeaza atestatele de promovare a acestora.
Incurajam toti iubitorii de caini si mai ales pe toti proprietarii acestora, indiferent de rasa si talia cainelui pe care il au, sa participe la astfel de examinari si intreceri! Daca nu in calitate de concurenti, macar ca spectatori – vor descoperi frumusetea lucrului cu cainele si, cu siguranta, vor petrece cateva ore placute, in aer liber, pentru ca de obicei organizatorii isi dau silinta sa transforme fiecare examinare intr-un eveniment!