Facebook

Campionat de dresaj la Budapesta – Cupa Dunarii IPO 3 2011

CUPA DUNARII este una dintre cela mai importante competitii de dresaj din Ungaria.

Cu o traditie de peste 10 ani, Cupa Dunarii este un concurs de dresaj sportiv, pe nivele de examinare IPO 1 si IPO 3. Competitia avand valoare de Campionat de dresaj, in cadrul Cupei Dunarii se realizeaza una dintre preselectiile anuale pentru componentii echipei de dresaj a Ungariei care participa la Campionatele Mondiale de Dresaj FCI.

Am hotarat ca suntem destul de bine pregatiti pentru ca, in luna mai, sa putem participa la un concurs de dresaj atat de prestigios. Desigur, nivelul de pregatire al tuturor participantilor a fost foarte ridicat, in special la probele de urma si paza iar arbitrajul sever, pe masura, a fost efectuat de dl. Karl Rittner din Austria (arbitru SV).

Am fost impresionati de camaraderia si relaxarea colegilor maghiari, in pofida concurentei din teren; o competite puternica, cu caini foarte bine pregatiti si cu conductori experimentati (3 dintre ei deja participanti in anii precedenti la Campionatele Mondiale de Dresaj WUSV).

Competitia a numarat 17 participanti, iar prestatiile au fost toate, cu adevarat, la nivel de dresaj profesionist!

Am obtinut cu Alex 260 de puncte – cel mai bun rezultat al nostru intr-o competitie de dresaj; arbitrul a apreciat ca am avut cea mai buna proba de disciplina doar ca Alex nu s-a dezmintit – a fost si de data asta plin de idei – daca la Cupa Mures a facut o trimitere inainte cu tot cu salt peste obstacol, acum, la aportul peste gardul de 1 m, nu i-a placut butucelul aruncat, s-a dus la stativ, a luat butucelul mare, de 2 kilograme si s-a intors constiincios cu el peste obstacol; aventura l-a costat 7 puncte…  puteti urmari proba in filmuletul postat –  ,,spectacolul” lui a starnit aplauze iar unii spectatori au considerat ca ar fi trebuit sa primim extra puncte pentru imaginatie…

Respect (si un pic de invidie) pentru scolile de dresaj din Ungaria, care ne-au demonstrat ca au un sistem de lucru bine pus la punct, bazat, cu siguranta, pe colaborare… ne-am simtit foarte bine alaturi de ei si ne-am bucurat de o atmosfera extrem de primitoare in afara terenului de dresaj si de una plina de fair-play in teren.

A fost o experienta foarte valoroasa, pe care speram sa o repetam si in alti ani!

video Campionat Dresaj Canin la Budapesta – Duna Kupa 2011

GALERIE FOTO – campionat de dresaj la budapesta – CUPA DUNARII 2011 – click pe poze pentru marire 

no images were found

 

Seminar pentru dresaj la Istanbul – noiembrie 2010

Clubul National de Dobermann al Turciei a organizat in luna noiembrie un seminar de dresaj, la care am avut onoarea de a fi invitat ca lector, alaturi de reputatul instructor pentru dresaj canin, arbitru si crescator de ciobanesc german din Ungaria, domnul Lajos Varos. Bucurandu-se de prezenta a aproximativ 20 de participanti insotiti de cainii lor, seminarul a tratat dresajul sportiv si instructajul in vederea promovarii examenului de dresaj IPO. S-a discutat, intai teoretic, despre metodele de prelucrare a urmei, despre modalitatile de trasare a urmei in dresajul sportiv si despre elemente de dresaj pentru promovarea probelor de curaj, necesare tuturor raselor de lucru – ciobanesc german, dobermann, rottweiler – pentru promovarea examenelor de selectie. Toti participantii, incepatori sau profesionisti, au lucrat apoi cu cainii lor si au incercat sa aplice tehincile de dresaj expuse.

GALERIE FOTO – click pe poze pentru marire

no images were found

Campionatul National de Dresaj si Crestere pentru Ciobanesc German 2010

In luna octombrie, Clubul National de Ciobanesc German, asociatia chinologica responsabila cu selectia rasei in Romania, a organizat, conform traditiei sale de peste 10 ani, Campionatul National de Crestere; in competitie s-au arbitrat exemplare de ciobanesc german cu varste intre 3 luni si 10 ani.

Clasa de arbitraj care suscita intodeauna cel mai mare interes este clasa munca, in cadrul careia, exemplarele de ciobanesc german cu varsta de peste 2 ani pot participa doar daca fac dovada promovarii complexului examen de dresaj IPO; aptitudinile lor pentru paza sunt o data in plus testate in cadrul probei de curaj pe care toate exemplarele, masculi si femele, trebuie sa o promoveze pentru a putea concura mai apoi la arbitrajul fenotipic. Anul acesta, clasa munca s-a bucurat de participarea a 20 de exemplare.

In calitate de atentator atestat de specialitate, am efectuat proba de curaj pentru toate exemplarele aflate in concurs si am avut bucuria de a constata cresterea calitatii pregatirii cainilor.

Deasemenea, am participat la acest campionat si ca handler, prezentand in ring un exemplar la clasa junior si un altul la clasa munaca.

 

GALERIE FOTO – click pe poza pentru marire 

no images were found

Campionatele Mondiale de Dresaj FCI WM 2009

 In toamna anului 2009, cand Alex, masculul nostru de ciobanesc belgian malinois avea deja 4 ani, am considerat ca putem incerca sa promovam examenul IPO in cadrul celei mai prestigioase, dar difcile competitii mondiale de gen – CAMPIONATELE MONDIALE DE DRESAJ, organizate de Federatia Chinologica Internationala, la care participa inclusiv tari ne-memebre ale FCI, precum Statele Unite, Turcia sau unele state asiatice. Echipa Romaniei nu a numarat decat 3 membrii – alaturi de mine s-au aflat fratele meu Gusti Moldovan si prietenul nostru Lucian Sava; spre bucuria noastra, toti ne-am intors acasa cu una dintre cele mai mari reusite personale si nationale – toti am promovat examenul; am fost alaturi de cei mai buni 140 de dresori ai lumii si intre cei 107 care, in urma celui mai sever arbitraj posibil, au bifat ,,admis” pe fisa de arbitraj! Arbitrajul intransigent a fost efectuat de reputatii Gunter Diegel din Germania, Hans Graf, din Elvetia si Alfons van den Bosch din Belgia.

 2-dresaj-canin-campionatele-mondiale-2009video Campionatele Mondiale de Dresaj FCI WM 2009

GALERIE FOTO – Campionatele Mondiale de Dresaj 2009 

no images were found